Bacău: Expo Agro Moldova 2013 are loc în perioada 18-20 octombrie
De vineri până duminică se desfășoară, la Bacău, cea de a treia ediție a târgului de agricultură „Expo Agro Moldova 2013”. Evenimentul are loc la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”.
Târgul va reuni 55 de expozanți din domeniu și se adresează fermierilor, producătorilor, importatorilor și distribuitorilor de materii prime, utilaje și echipamente utilizate în agricultură, zootehnie, dar și industria alimentară, distribuitorilor de îngrășăminte chimice ori de agregate frigorifice.
Publicul va putea vedea și o expoziție cuprinzând exemplare din cele mai importante rase de oi, capre, cai, porumbei, struți, porci, iepuri crescute în zonă, dar și păstrăvi vii, în acvariu.
La vânzare vor fi expuse legume, fructe, produse apicole, produse de panificație, plante medicinale, plante ornamentale, lactate și brânzeturi, pește viu, dar nu vor lipsi nici preparatele culinare tradiționale moldovenești, între care tocana ciobănească de miel la ceaun cu mămăliguță și brânza ori berbecuțul la proțap.
Pe acelasi subiect:
- Festival folcloric la Slănic Moldova, județul Bacău
- Târg de promovare a pisciculturii, la Bacău
- Invenţii dedicate sectorului agricol, la Salonul Cercetării şi Expotehnica, la Bacău, între 7 şi 9 iulie
- Bacau: Incendiu la o hala de crestere a pasarilor din comuna Beresti Bistrita
- Agricola Bacău a exportat în primele 5 luni aproape un sfert din producţia de carne de pasăre