Azi este ultima zi pentru depunerea cererilor de intrare in programul Primul Siloz

Miercuri este ultima zi pana la care firmele isi vor putea depune cererile pentru obtinerea licentelor de stocare a cerealelor prin programul „Primul Siloz”, pana luni fiind inregistrate 193 de solicitari, anunta Ministerului Agriculturii. Până la data de 3 august 2009, la MAPDR, s-au înregistrat 193 de cereri pentru o capacitate totală (silozuri şi magazii) […]

Miercuri este ultima zi pana la care firmele isi vor putea depune cererile pentru obtinerea licentelor de stocare a cerealelor prin programul „Primul Siloz”, pana luni fiind inregistrate 193 de solicitari, anunta Ministerului Agriculturii.

Până la data de 3 august 2009, la MAPDR, s-au înregistrat 193 de cereri pentru o capacitate totală (silozuri şi magazii) de 4.507.218 tone.

Operatorii economici de profil pot solicita eliberarea licenţelor de depozit pentru capacităţile autorizate în baza H.G. nr. 807/15 iulie 2009 (publicată în MO nr. 506 din 22 iulie 2009) pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit.

Totodată, operatorii economici interesaţi de obţinerea licenţelor pentru depozit sunt atenţionaţi să urgenteze transmiterea cererilor, termenul limită ce decurge din textul hotărârii fiind 05 august 2009.

Reamintim, de asemenea, că aceste cereri pot fi transmise prin poştă sau prezentate prin delegat, la Biroul Unic din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, din bulevardul Carol I nr. 24, sector 3, Bucureşti.

Subiecte pe Agromonitor