Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara renunta la 31 de taxe
Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) propune renuntarea la 31 de taxe din sapte categorii de tarife, printre care si taxa perceputa pentru inregistrarea activitatii de vanzare directa a produselor primare. ANSVSA a hotarat sa elimine tarifele al caror cost de administrare este mai mare decat incasarea. Astfel, printre taxele propuse pentru eliminare […]
Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) propune renuntarea la 31 de taxe din sapte categorii de tarife, printre care si taxa perceputa pentru inregistrarea activitatii de vanzare directa a produselor primare.
ANSVSA a hotarat sa elimine tarifele al caror cost de administrare este mai mare decat incasarea.
Astfel, printre taxele propuse pentru eliminare au fost tarifele percepute pentru autorizarea targurilor de animale (200 lei), pentru inregistrarea activitatii de vanzare directa a produselor primare, perceput micilor producatori pentru vanzarea de lapte, oua (10 lei), taxele pentru autorizarea unitatilor de reproductie si selectie a animalelor (250 lei).
De asemenea, ANSVSA vrea sa renunte la tarifele pentru autorizarea circurilor si gradinilor zoologice (500 lei), a centrelor pentru colectare (depozit) de material seminal, embrioni, ovule, exploatatii de origine ale animalelor destinate exportului pentru care se achita 200 lei.
Lista cu aceste tarife va fi transmisa Ministerului Finantelor Publice pentru a fi centralizata, alaturi de propunerile celorlalte institutii ale statului.
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, a declarat, luni, ca are in vedere eliminarea a 71 de taxe din domeniul parafiscal, insitutiile vizate fiind Ministerul Mediului, al Economiei, Agriculturii, Sanatatii, precum si alte institutii publice.