APIA a semnat un protocol de colaborare în agricultură cu Polonia

| Actualitate | de

Etichete: , ,

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din România şi Agenţia pentru Pieţe Agricole (APA) din Polonia au semnat, la Varşovia, un protocol de colaborare interinstituţională, al cărui scop este abordarea unor aspecte profesionale teoretice şi practice privind ajutoarele de piaţă, sarcinile agenţiei de plăţi şi luarea de iniţiative, dar şi acţiuni comune în domeniul simplificării tehnice a schemelor PAC ce intră în aria de competenţă a celor două instituţii.

Potrivit unui comunicat al APIA, prin protocolul de colaborare interinstituţională se urmăreşte, de asemenea, acordarea de asistenţă administrativă reciprocă, în special în domeniul controalelor ex-ante, scrie Agerpres.

Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin încheierea protocolului de colaborare vor fi organizate întâlniri la nivel de experţi ai celor două agenţii, care să intermedieze furnizarea de informaţii de interes comun cu impact semnificativ asupra activităţilor profesionale derulate de acestea. Cooperarea dintre cele două instituţii se va concretiza în schimburi de experienţă şi bune practici din domeniul agricol, în vederea îmbunătăţirii gradului de eficienţă şi asigurarea unor condiţii optime de implementare a schemelor PAC.

Dintre toate ţările membre ale Uniunii Europene, Polonia are cele mai multe similitudini cu România, în ceea ce priveşte structura exploataţiilor agricole şi numărul de beneficiari, se precizează în comunicatul APIA.

Acordul a fost semnat pe 16 iunie de directorul general al APIA, Florin Marius Faur, şi de preşedintele APA, Wladyslaw Lukasik.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

26.01.2022 - 8:21
ion spune: se pare ca singurul abator din gilau este de pasari ,domnul maghiaru sa lasat pagubas cu carnea de iepure raspunde

26.01.2022 - 8:17
Anonim spune: se pare ca singurul abator din gilau este de pasari ,domnul maghiaru sa lasat pagubas cu carnea de iepure raspunde

17.10.2021 - 12:11
CRUCERU ȘTEFAN spune: Am trăit în Grecia 5 ani _ acolo utilajele agricole circulau fără restricții .,mai puțin pe autostrăzi.La noi de ce nu se poate ? .Motocoltoarele de ce pot ? .Toate utilajele agricole , să poată să se deplaseze la terenul care trebuie lucrat fără restricții. raspunde

11.08.2021 - 8:29
Badoi maria spune: Pentru mine este o planta cultivata necunoscuta, dar am întâlnit-o în păduri. E cunoscuta ca umbra epurelui. Se cultiva ca planta decorativa fiind f.bigata în masa foliara. M-ar interesa plantarea în câmp. În speranța că mă ajutați, va mulțumesc. raspunde

16.02.2021 - 5:41
Elena Barbu spune: Număr de telefon la numărul 9 Rebeca santplant raspunde

01.02.2021 - 10:44
Vasile Bouleanu spune: De ce nu gasesc acest soi si pe Wikipedia ? raspunde