ANSVSA anunta finalizarea campaniei nationale de informare pentru pesta porcina clasica

| Actualitate | de

Etichete: ,

Campania naţională de informare pentru pesta porcină clasică a fost finalizată în data de 1 iulie 2010, a anuntat, vineri, ANSVSA.

Scopul acestei campanii a fost acela de a informa cetăţenii şi în special crescătorii de porcine despre legislaţia sanitară veterinară referitoare la pesta porcină clasică şi despre aplicare măsurilor de biosecuritate, pentru a împiedica apariţia sau răspândirea acestei boli în gospodării sau crescătorii.

Centralizarea finală a datelor primite din partea Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene arată că au fost organizate 2.767 de întâlniri, în 2.003 de localităţi, la care au participat 54.185 de persoane
Demarată în luna martie a acestui an, campania a implicat participarea specialiştilor din cadrul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, la întâlnirile organizate în acest sens cu deţinătorii de animale, reprezentanţi ai asociaţiilor de crescători de porci şi asociaţii ale vânătorilor şi pescarilor.

Cu prilejul acestor întâlniri au fost distribuite şi materiale informative elaborate în cooperare cu specialişti din Lituania şi tipărite de către autoritatea veterinară lituaniană, din fondurile Programului de Înfrăţire Instituţională România – Lituania, desfăşurat în perioada mai 2009 – februarie 2010.

Această campanie de informare s-a realizat pentru a veni în sprijinul deciziei luată de România anul trecut de a stopa vaccinarea împotriva pestei porcine clasice la noi în ţară.

Eforturile au fost depuse de către specialiştii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru obţinerea obţinerea statutului de zona liberă de pestă porcină clasică, care va permite României să participe la comerţul intracomunitar cu porcine vii, produse şi subproduse provenite de la animalele de pe teritoriul naţional.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde