Alianţa pentru o Românie Curată: Ministrul Tabără, autosuspendat şi nu prea din afacerea „instruirea profesională”

Potrivit ultimei declaratii de interese, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara este director de proiect pentru doua contracte ce au ca obiect “instruirea profesionala”. Potrivit Alianţei pentru o Românie Curată, unul dintre proiecte are valoarea de 1.182.000 euro si se afla inca in derulare, celalalt, de 478000 lei s-a incheiat in decembrie 2010. In […]

Potrivit ultimei declaratii de interese, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Valeriu Tabara este director de proiect pentru doua contracte ce au ca obiect “instruirea profesionala”.

Potrivit Alianţei pentru o Românie Curată, unul dintre proiecte are valoarea de 1.182.000 euro si se afla inca in derulare, celalalt, de 478000 lei s-a incheiat in decembrie 2010. In acesta calitate – contractele fiind obtinute prin intermediul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului (USAMVB) – Timisoara, Tabara a incasat in 2009 – 2010, 174.361 lei.

Inaltul demnitar sustine ca s-a retras din aceste functii dupa ce a fost numit ministru si ca nu exista nicio similitudine intre afacerile lui si cazul fostului ministru Ioan Botis. Totusi, in declaratia de interese semnata la data de 1 noiembrie 2010, adica la aproape doua luni de la preluarea portofoliului, Tabara figureaza in continuare ca “director de proiect”.

Potrivit declaratiei de interese a inaltului demnitar, USANVB Timisoara a fost beneficiarul unui contract de “instruire formare profesionala” in valoare de 1,18 milioane euro, finalizat in 31 martie 2010 si prelungit cu un an la data de 31 septembrie 2010. Adica la 28 de zile dupa ce Tabara a fost numit ministru in Guvernul Boc. Seful de proiect derulat de USANVB este actualul demnitar. Potrivit site-ul oficial, (www.makis.ro) banii provin din proiectul “Modernizarea Sistemului de Informare si Cunoastere in Agricultura” (MAKIS), program implementat in 2005 de Ministerul Agriculturii.

Valoarea totala a acestuia este de 59,88 milioane euro din care 41,4 milioane Euro dintr-un imprumut la Banca Mondiala si 18,48 din contributia Guvernului Romaniei (16,31 milioane prin bugetul MADR si 2,16 milioane prin bugetul Agentiei Nationale Sanitar Veterinare). “Este adevarat ca acest contract a fost prelungit dupa ce am preluat functia de ministru, insa eu m-am retras de la conducerea acestui proiect. Au ramas niste bani necheltuiti si s-a luat hotararea ca programul sa se prelungeasca pana in septembrie 2011. Atributiile sefului de proiect au fost transferate altor colegi, prelungirea contractului fiind decisa pentru toate cele patru centre universitare care au castigat proiecte similare”, a declarat pentru Romaniacurata.ro, ministrul Valeriu Tabara.

Al doilea contract

Un alt proiect castigat de Valeriu Tabara tot prin intermediul USAMVB Timisoara a fost adjudecat in iunie 2010. Obiectul contractului a fost acelasi, respectiv “instruire, formare”, valoarea acestuia fiind de 478.000 lei, pentru o perioada de 6 luni. Banii europeni provin din Programul POS CEE, axa 2, masura 22.4, mai exact capitolul privind “intarirea capacitatii administrative”, contractul fiind trecut la pozitia 1133 in lista proiectelor contractate prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice. Acest program este condus de o autoritate de management ce functioneaza in cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.

Tabara a declarat ca nu mai este directorul acestui proiect, ca nu mai are in derulare niciun contract cu bani europeni, fiind suspendat din orice functie. “( …) va marturisesc ca-mi pare rau de acest lucru, deoarece nu ma pot ocupa in continuare de activitatea de cercetare”, ne-a mai declarat ministrul Tabara. Intrebat ce presupune formula “instruire, formare profesionala” care apare in rubrica “obiectul contractului”, demnitarul a explicat ca este vorba de cursuri de “formare de formatori pentru consultanta agricola”.

„Cererea mea de suspendare din funcţia de director a fost făcută odată cu instalarea mea în funcţie. În al doilea rând, există şi în declaraţia mea de la Camera Deputaţilor aceste chestiuni. Trei, acest contract e început în 2008, este o echipă nominalizată inclusiv la boardul Băncii Mondiale, nu te poţi retrage, dar nu mai participi la drepturi şi decizii. Nu ştiu dacă era nevoie să trec mai ales că nu e o rubrică pentru suspendare. Aceste proiecte merg în continuare şi nu sunt private. Când le-am preluat în 2008 eram prorector onorific al universităţii şi în calitate de membru al conducerii universităţii le-am preluat. Spun încă odată, certificatul de verificare a drepturilor mele sunt luate din 2 septembrie. De ce trebuia să fac public faptul că m-am suspendat? Eu sunt suspendat”, a declarat Valeriu Tabără în emisiunea Realitatea te priveşte.