Agrostar: MADR trebuie să ajute producătorii agricoli să-şi vândă marfa fără intermediari

| Actualitate | de

Etichete: , , ,

Federaţia Agrostar solicită ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, să creeze cadrul legal în care producătorii agricoli să îşi poată vinde marfa fără ajutorul intermediarilor.

agricultura

‘Rolul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale /MADR/ este acela de a crea cadrul legal pentru ca producătorii să poată să-şi valorifice marfa. Domnul Tabără, în ultima vreme, ne tot spune că în pieţe vând intermediari, dar nici pieţele volante nu sunt o soluţie. Până acum, nu a oferit nicio soluţie, declară doar că nu poate să facă nimic (…) Ministerul Agriculturii poate crea şi propune programe, gen cornul şi laptele, prin care producătorii să-şi vândă produsele direct spitalelor, unităţilor militare, căminelor de bătrâni, grădiniţelor, prin încheierea unor parteneriate. În toate ţările europene, guvernele se implică în astfel de programe pentru a-i ajuta pe agricultori să-şi valorifice marfa şi în toate marile oraşe europene, Paris, Geneva, Berlin etc, funcţionează pieţe volante’, atenţionează Niculae Ştefan, preşedintele Agrostar.

Agrostar cere ca MADR să vină în sprijinul agricultorilor printr-o legislaţie care să le faciliteze acestora accesul pe piaţă, cum ar fi: stimularea asocierii, încheierea de parteneriate cu consiliile judeţene şi primăriile, vizarea certificatelor de producător de către asociaţiile profesionale, astfel încât de aceste certificate să nu mai beneficieze intermediarii, reglementarea pieţelor volante şi a târgurilor de produse tradiţionale, în sensul de a putea vinde doar producători, nu şi intermediari.

De asemenea, Agrostar a anunţat că se oferă să-i plătească ministrului agriculturii cursuri pentru ca acesta, prin intermediul organizaţiilor europene la care este afiliată Federaţia, să înveţe cum funcţionează mecanismele de reglare a pieţelor.

‘Faptul că Ministerul Agriculturii nu face nimic ţine fie de rea voinţă, fie de necunoaşterea mecanismelor de reglare a pieţelor. Agrostar apreciază că ministrul Valeriu Tabără nu cunoaşte aceste mecanisme şi suntem dispuşi, cu ajutorul organismelor europene la care suntem afiliaţi, să suportăm costurile pentru şcolarizarea domniei sale în acest sens’, menţionează şeful Agrostar.

Federaţia Agrostar a fost înfiinţată în anul 1990 şi numără peste 38.000 de membri, având în componenţa sa peste 150 de sindicate din toate ramurile agriculturii (cultura câmpului, avicultură, viticultură, horticultură, sindicate ale producătorilor şi fermierilor).

  1. un tanar - 26-7-2011, 10:00

    Buna dim. ma intereseaza in mod direct raspunsul care il v-a primi FED. AGROSTAR, de la ministrul agriculturii la cele propuse de ei adica, sa creeze un cadrul legal in care producatorii agricoli sa isi poata vinde productia fara intermediari , si am sa motivez de ce acest interes: sunt direct producator de legume proaspete (de fapt suntem un grup de producatori)dar nu constituiti inca legal , si prima problema cu care ne confruntam este piata ,ne-am saturat de acesti intermediari care fac pretul muncii tale ,nu exista s-au nu avem cel putin la nivel local o piata a producatorului in care el sa vina sa-si valorifice marfa la un pret pertinent atat lui cat si consumatorului,se sta pe marginea trotuarului s-au pe langa piete si ne vindem marfa ,de ce? si platim aceleasi taxe de intrare in piata plus taxe de producatori la primarie ,mi-e rusine sincer o spun ca traiesc in tara asta ,sunt total dezamagit mai bine plecam in strainatate cand am primit o oferta .

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

05.03.2020 - 12:35
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numarul meu este 0905286325 raspunde

14.02.2020 - 12:14
Anonim spune: Sunt foarte interesat de ceea ce oferiți și aș aprecia un apel pentru mai multe informații. Numărul meu este 0905287606. raspunde

25.01.2020 - 5:00
Anonim spune: Am pus feromoni si i -am atras din toata pasunea.De cinci ani nj ne ramane un fruct ña livada .Cu insecticid mor dupa ce mananca florile chimizate.Jale fac !!! raspunde

06.11.2019 - 2:32
Georgi spune: Am si eu o mica ferma de iepuri mat interesa cit oferiți pe kg si ce rase cumpărați sa ma contactati 0754431439 raspunde

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde