A murit inginerul agronom Victor Surdu, deputat PSD

Deputatul PSD Victor Surdu a murit, joi, din cauza unui cancer pancreatic de care suferea de mai multă vreme. Victor Surdu avea 63 ani şi era considerat drept un cunoscător şi un susţinător al agriculturii româneşti. Preşedinte executiv al PSD Neamţ, Victor Surdu a fost depistat, în urmă cu un an de zile cu cancer […]

Deputatul PSD Victor Surdu a murit, joi, din cauza unui cancer pancreatic de care suferea de mai multă vreme. Victor Surdu avea 63 ani şi era considerat drept un cunoscător şi un susţinător al agriculturii româneşti.

victor-surduPreşedinte executiv al PSD Neamţ, Victor Surdu a fost depistat, în urmă cu un an de zile cu cancer la pancreas. Pe 25 octombrie 2010, acesta s-a operat la o clinică din Italia şi era optimist în privinţa recuperării.

La o zi după intervenţia chirurgicală, parlamentarul îi spunea corespondentului AGERPRES din judeţul Neamţ, într-un mesaj pe telefonul mobil, pe 26 octombrie 2010:

‘Se pare că operaţia a reuşit. Mai am drum lung. Am reînviat datorită rugăciunii de recunoştinţă şi reînnoire. Noaptea a fost bună, am dormit în trei rafale. Dimineaţa a fost şi mai, şi am avut o discuţie despre Dumnezeu, om, medicină şi sănătate sufletească şi fizică a poporului meu (…) Eu cred că medicina, prin forţa lui Dumnezeu, a devenit o forţă şi în mâna omului. Omul, fie el naturist sau chirurg, nu poate vindeca fără rugăciune. Cred că mă vindec aşa cum cred că poporul meu nu este vindecat şi moare, moare mai devreme cu 20, 30 de ani pentru că nu este informat. Deşi cheltuim mult, trăim în ignoranţă spre o scurtă viaţă fără rânduială şi optimism. Asta înseamnă pagubă şi moarte lentă. Cred că trebuie redată forţa. Dacă nu facem nimic se va spune că au fost unii pe aici care-şi ziceau români dar nu au ştiut să se organizeze şi au devenit nomazi sau au dispărut. Cu nădejde. Victor Surdu’.

Într-un interviu acordat Agerpres la începutul lunii martie, Victor Surdu deplângea starea ţărănimii din nordul Moldovei:

„Eu am avut o misiune în anul 1990 şi nu am reuşit să mi-o duc la capăt, că n-am ştiut cum să fac să mă menţin acolo ca să fac ceva cu agricultura şi cu ţăranii mei. Aşa de rău îmi pare de ei că au ajuns cârpiţi şi se rup hainele de pe ei când vine un tir cu mălai de la UE ca ajutor social. Răzeşii ăia, brazii ăia de răzeşi au ajuns mai rău decât înainte de Cuza”, a spus Victor Surdu.

Deputatul Raul-Victor Surdu-Soreanu s-a născut la 11 iulie 1947, la Iaşi. A fost licenţiat al Facultăţii de horticultură din cadrul Universităţii Agronomice ‘Ion Ionescu de la Brad’ din Iaşi (1970); doctor în agricultură (1984). În 1996 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare.

A fost inginer agronom, şef de fermă la CAP Răducăneni, judeţul Iaşi (1970-1971); inginer şef, apoi, preşedinte al CAP Grozeşti, judeţul Iaşi (1971-1980); director la Direcţia Agricolă a judeţului Iaşi (1980-1985); şef de fermă la CAP Schitu Duca, judeţul Iaşi (1986-dec. 1989). Adjunct al ministrului agriculturii şi alimentaţiei (22 ian.-1 aug. 1990). În perioada 1997-2000 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Companiei Lukoil România. Din 2001 a devenit director general şi asociat la firmele: S.C. Romauto Import SRL; S.C. Euro Victoria Leasing IFN SA; S.C. Arte & Vino; Business Center Poligon Logistic Bucureşti Est; Grup Auto Moto Bucureşti Est.

A fost participant la Revoluţia din Decembrie 1989 şi membru al ‘Clubului TV-22’.

Membru fondator şi preşedinte (1990-1996) al Partidului Democrat Agrar (PDAR), înfiinţat la 29 ianuarie 1990. Ca lider al PDAR, a acţionat pentru restabilirea dreptului de proprietate al ţăranilor asupra pământului, fiind unul dintre iniţiatorii reformelor economice din agricultură. Membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) – 9 febr.-11 mai 1990 -, reprezentând PDAR. Din 2001 a fost membru al Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia a ocupat funcţia de preşedinte al Departamentului pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

La 20 mai 1990 a fost ales deputat de Constanţa, din partea PDAR. În legislatura 1990-1992, a fost membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii pentru agricultură şi al Comisiei pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului. A făcut parte din Comitetul Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. A revenit în Parlamentul României, fiind ales deputat de Neamţ din partea PSD, la 30 noiembrie 2008. La 2 martie 2010 a fost ales vicepreşedinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Subiecte pe Agromonitor