A decedat Liviu Rusu, Director al Direcţiei Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat, luni, un mesaj prin care își arată regretul pentru dispariția dr. Liviu Rusu. „Profunde regrete pentru trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru, dr. Liviu Rusu, un om de o mare calitate și de un înalt profesionalism. Sincere condoleanțe familiei”, se arată în […]
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a publicat, luni, un mesaj prin care își arată regretul pentru dispariția dr. Liviu Rusu.
„Profunde regrete pentru trecerea în neființă a colegului și prietenului nostru, dr. Liviu Rusu, un om de o mare calitate și de un înalt profesionalism. Sincere condoleanțe familiei”, se arată în mesajul postat pe pagina ANSVSA.
Liviu Rusu, în vârstă de 46 de ani, conducea Direcţia Siguranţa Alimentelor de Origine Nonanimală din cadrul ANSVSA.

Luni după-masă, ministrul agriculturii a publicat la rândul său un mesaj pe pagina MADR.
”În calitate de ministru al Agriculturii în funcție, dar și în numele tuturor care-și desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate. Întreaga mea compasiune se îndreaptă către toți cei care i-au fost alături și fie ca Bunul Dumnezeu să îi întărească pentru a trece peste acest moment dureros. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”