agromonitor: Victor Cruceru este președintele noului sindicat al fermierilor constănțeni – PROPACT

Victor Cruceru este președintele noului sindicat al fermierilor constănțeni – PROPACT

| Actualitate, Intern | de

Etichete: , ,

http://www.telegrafonline.ro/1397163600/articol/264999/fermierii_din_constanta_au_sindicat.html

O nouă organizație care îi va reprezenta pe fermierii din județ a fost înființată, recent, la Constanța.

agricultura-constanta

Președintele noului Sindicat Propact Constanța, Victor Cruceru, spune că și-a propus să îi informeze și să îi sprijine pe producătorii agricoli constănțeni în accesarea fondurilor europene, dar și să ăi ajute să își vândă produsele.

„În vizitele pe care le-am făcut în multe localităţi constănţene, fermierii mi-au spus că, dacă ei se ocupă de acte, nu mai are cine să le mulgă vacile. Atunci, sindicatul, prin formele de asociere, îşi propune să facă parteneriate şi să ducă producătorilor agricoli informaţia şi documentaţia necesare în accesarea fondurilor europene (…) Nu se găsesc pieţe de desfacere. În piaţa românească, produsele autohtone sunt contopite de produsele din alte ţări care pur şi simplu îi subjugă pe fermieri, nemaiputând să vândă la un preţ real. Astfel, de cele mai multe ori, ei sunt nevoiţi să vândă în pierdere. De altfel, fermierii au probleme şi cu procesarea. În judeţul Constanţa nu există un abator avicol sau un punct de procesare a pielii sau a lânii de oaie”, a spus Victor Cruceru citat de ziarul local Telegraf.

Organizaţia sindicală de la Constanţa are 200 de membri.

  1. bobocea dorel - 25-7-2015, 20:14

    Dobrogeni nu va lasati pacaliti de acesti excroci Victor Cruceru si Vranceanu Costel Bikini. din BalotestiVrancea Atentie romani excrocii au un plan bine pus la punct pentru Infractiuni finantare fonduri europene punct.
    Pregatiti Bratarile.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

28.06.2017 - 10:19
marian spune: isi bat joc de crescatori raspunde

16.06.2017 - 1:25
Madalin spune: Cati litri are rezervorul? raspunde

23.05.2017 - 11:19
Madalin spune: Buna ziua, doresc sa investesc intr-o ferma de iepuri numai ca ma lovesc, ca si marea majoritatea de cea mai mare problema ci anume piata de desfacere. Acesta este singurul impediment care ma impiedica in acest moment sa investesc intr-o astfel de ferma. Daca imi poate da cineva un sfat in acest sens il primesc cu mare drag. O zi buna raspunde

20.04.2017 - 12:38
Nicolae spune: Bună ziua! Aș dori să știu dacă exista abator de iepuri în românia,Și ce rase se primesc! raspunde

18.04.2017 - 8:24
Aura Stefanescu spune: Foarte interesant subiectul. Doresc sa primesc articolul complet. Mulțumesc frumos, Aura Stefanescu raspunde

17.04.2017 - 5:19
nicusor spune: exportul e singura varianta,sau eu as fi dispus sa ne unim cativa si sa facem un abator,de bani nu ar fi o problema,varianta e punctele de desfacere din abator mai departe raspunde

publicitate agromonitor