agromonitor: Subvenții și în sectorul forestier?

Subvenții și în sectorul forestier?

| Financiar, Subvenţii | de

Etichete: , ,

Sâmbătă, 29 martie, a avut loc congresul național al Federației Proprietarilor de Pășuni și Păduri din România (FPPR).

padure-restituiri-paduri

Temele de dezbatere au fost:

  • refuzul stopării tăierile ilegale, rezoluţie şi măsuri pentru stoparea acestui flagel care distruge pădurile României;
  • nefinanţarea sectorului păduri prin PNDR 2014-2020, aprobarea unei mişcări de protest la Strasbourg şi stabilirea delegaţiilor;
  • promovarea petiţiei “Moţiunea de cenzură – Pădurea Noastră”;
  • măsuri pentru a opri proprietarii, prin politica legislativă, fiscală, silvică, să-şi înstrăineze proprietăţile – determinarea forului legislative să adopte un act normativ care să reglementeze înstrăinarea pădurilor;
  • măsuri cu privire la refuzul finalizării procesului de retrocedare: cazurile Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, comunele politice din Transilvania, Composesoratul Borşa;
  • sprijinirea prelucrării locale a masei lemnoase, astfel încât să fie susţinută economia rurală şi măsuri de limitare a concentrării economice a prelucrării masei lemnoase;
  • sprijinirea principiului constituţional privind neimpunerea de restricţii asupra proprietăţii fără ca acestea să fie compensate (zonarea funcţională a pădurilor în amenajamente, amenajamentul în sine, planuri de management în ariile protejate, norme tehnice).

Subvenții păduri 2014

Prezent la eveniment, Cătălin Tobescu, vicepreședintele FPPR, a declarat pentru Agerpres că federația negociază în prezent cu Ministerul Agriculturii posibilitatea acordării unei subvenții de 30 de euro pentru un hectar de pădure.

Cătălin Tobescu a mai declarat sursei citate că din discuțiile cu ministrul Daniel Constantin, pădurile ar trebui să primească sprijin prin programele de mediu, dar legislația europeană prevede că finanțarea în sectorul forestier să fie făcută în proporție de 90% prin măsurile de dezvoltare rurală.

  1. georgica - 3-3-2015, 23:44

    sint proprietar de 25ha de padure de 80-100 de ani eu nu as taia ptr. lemn ca nu-mi trebuie dar sint nevoit sa tai din padure ca sa platesc paza care ma costa cca 1.700lei( sau sa o vind cit mai repede ca ma pgubeste )si cind eu tai cu acte de la ocolul sivic mai taie si padurarul inca pe atit cit am taiat eu (adica ma fura )trebuie neaparat sa primim si noi niste benevicii si nu mai taiem din padure o tinem pentru mediu dar sa fim ajutati

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde

05.02.2018 - 6:19
Florin spune: Pot sa ofer 100 de iepuri pt carne in fiecare luna cate o 100 de buc in fiecare luna momentan un nr de telefon 0756216299 astept un rasp cine preia carnea de iepuri sau la email florin.temian90@gmail.com raspunde

05.02.2018 - 6:16
Anonim spune: Pot sa ofer iepuri pt carne 100 la o luna nr contact 0756216299 raspunde

13.01.2018 - 8:42
Racolta spune: Buna ziua , detin 30 de iepuroaice de Urias De Transilvania . As vrea sa extind mini ferma mea doar ca am nevoie de piata de desfacere . Intrebarea mea este cat plateste abatorul kg in viu . Va multumesc raspunde

publicitate agromonitor