Proiect de act normativ care reglementează cadrul privind constituirea garanțiilor

| Financiar, Fonduri europene | de

Etichete: ,

Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Ministerul Agriculturii a publicat, luni, un proiect de act normativ care stabilește cadrul pentru constituirea garanţiei globale, simplificarea procedurii de executare a garanţiilor şi stabilirea destinaţiei sumelor recuperate.

icon_pdf proiect-lege-garantii-pac-update-15.07.2013

Prin proiect se urmărește constituirea garanţiei scrise sub formă de scrisoare de garanţie bancară, contract de asigurare, poliţă de asigurare, precum şi altă formă de garanţie scrisă.

De asemenea, proiectul de act normativ permite accelerarea procedurii de executare a garanţiilor, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate de către beneficiari, prin reţinerea din garanţia de bună execuţie, sau aferentă avansului, după caz, a sumelor corespunzătoare obligaţiilor neexecutate şi a accesoriilor acestora, astfel încât sumele reţinute să fie virate cu celeritate la bugetul de stat sau după caz, la Fondul European de Garantare Agricolă.

Potrivit epunerii de motive atașată proiectului, este asigurată implementarea regulii de minimis, care prevede nerecuperarea creanţelor care nu depăşesc 100 de euro fără dobândă, precum şi dispoziţia de neconstituire a garanţiei aferente licenţelor de import/export în cazul în care valoarea garanţiei este de 100 de euro sau mai mică, astfel cum este prevăzut în art.14 alin.(3) din Regulamentul (CE) nr. 376/2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licenţe de import şi export şi de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 114/26.04.2008, cu modificările ulterioare.

Prin proiectul de lege se conferă Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură competenţe de administrare a garanţiilor aferente măsurilor derulate în cadrul Politicii Agricole Comune, în condiţiile stabilite de normele legale în vigoare pentru administrarea creanţelor bugetare.

Întrucât în activitatea curentă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a întâmpinat dificultăţi în executarea scrisorilor de garanţie bancară, proiectul de lege recunoaşte caracterul de titlu executoriu al garanţiilor aferente măsurilor derulate în cadrul Politicii Agricole Comune.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, este necesară modificarea unor acte normative în vigoare, abrogarea expresă a actului normativ care limitează posibilităţile de acceptare a garanţiilor, în conformitate cu reglementările Uniunii Europene în materie şi adoptarea prezentului act normativ, care asigură cadrul normativ privind solicitarea, constituirea şi administrarea garanţiilor aferente măsurilor derulate în cadrul Politicii Agricole Comune. Prezenta iniţiativă legislativă realizează corelarea cu legislaţia Uniunii Europene privind garanţiile în contextul organizării comune a pieţelor agricole, precum şi asigurarea unui sistem eficient de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene şi ale României. Adoptarea acestui proiect de act normativ va avea consecinţe pozitive asupra bugetului Uniunii Europene, asupra Bugetului de Stat, prin garanţiile reţinute şi sumele virate către aceste bugete, precum şi în privinţa obligaţiilor asumate de România, atât în domeniul libertăţii de prestare a serviciilor, cât şi în ceea ce priveşte agricultura, din perspectiva măsurilor enumerate la art.3 din proiectul de lege.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

FORUM

02.10.2023 - 1:42
Dragomir Florentina spune: Buna ziua mă numesc dragomir Florentina am 16 ani sunt eu mama sora mea nepoata și fratele meu căutăm de munca ne-ați putea ajuta raspunde

16.08.2023 - 5:39
TUTA AURELIAN spune: AM PUS IN PAMINT 20 DE CUIBURI DOVLEAC DE FACE SEMINTA FARA COAJA AM SEMANAT IN DATA DE CINCI IULIE AU INCEPUT SA CREASCA DOVLETI UNI AU PESTE TREI KG UN SINGUR TRATAMENT AM DAT UN FUNGICID PE BAZA DE CUPRU SIUN INSECTICID AM MAI DAT DOUA TRATAMENTE FOLIARE CROPMAX SI UN TRATAMENT FOLIAR PE BAZA DE CALCIU SI UDATI LA DOUA ZILE SUNT FOARTE MULTUMITI CUM AU INTRAT IN VEGETATIE raspunde

28.05.2023 - 8:47
Petrisor spune: O soluție ar fi un guvern Nationalist 100 %...iar apoi respingerea tirurilor la graniță plus controale de toxicitate și vechea creare de piețe numai pentru producători naționali și interzicerea supermarketurilor să vândă turcisme. sau alte produse asiatice sfără un control RIGUROS pentru că ne afectează .viața noastră și sănătatea noastră fizică și mentală ne afectează și depinde de Ce introducem în stomac .Deci trebuie luate măsuri drastice ,nu de ieri nu de anul trecut ci de 33 de ani .Guvernanții sunt de vina pentru incapabilitatea delăsarea neputință și indolența față de o problemă atât de serioasă față de națiune față de copii noștri și viitorul nostru și al țării ...afară cu ei și mafia buzunarelor pline afară cu profitorii .Și amenzi plus arestări și celor ai noștri ce se ocupă cu chimicale ...Etrel...etc.etc.altfel dăm Amin prea devreme.????? raspunde

12.03.2023 - 2:23
Obreja spune: Preț foarte convenabil raspunde

15.02.2023 - 4:06
CALINCIUC TRAIAN spune: de unde pot achizitiona acest codex 2022. va multumesc. raspunde

20.10.2022 - 1:16
Matei Vasile spune: Buna ziua , am o suprafata de 9 ha teren care sar preta pentru infiintarea unei plantatii de Salcie energetica , binenteles ca ma gindesc si la procesare in peleti de foc As vrea sa stiu daca afacerea poate deveni rentabila pe suprafata de 9 ha , si in completare sa colectez rumegus de la gatere din zona pentru procesare suplimentara Multumesc frumos pentru raspuns Matei Vasile 0744882260 raspunde