agromonitor: Producătorii de Salam de Sibiu s-au asociat și doresc să obțină protecția mărcii în spațiul comunitar

Producătorii de Salam de Sibiu s-au asociat și doresc să obțină protecția mărcii în spațiul comunitar

| Industria cărnii, Procesare | de

Etichete: , ,

Mai mulți producători de mezeluri s-au reunit într-o Asociație a Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS). Aceștia doresc să obțină Indicația Geografice Protejată la nivel comunitar pentru acest produs, dar și creșterii puterii economice a producătorilor membri ai asociației nou înființate.

asociatia-producatorilor-de-salam-de-sibiu

„Așa-zisul conflict pe tema denumirii Salamului de Sibiu s-a stins prin înființarea Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), ce reunește ca membri fondatori cei mai relevanți producători de Salam de Sibiu din România, respectiv Agricola Bacău, Aldis, H&E Reinert, Salsi SA și Scandia Româna. Acești producători realizează în momentul de față peste 90% din producția de Salam de Sibiu în România”, se precizează într-un comunicat al asociației.

Conducerea APSS este reprezentată de Carmen Gavrilescu — manager marketing Agricola, în calitate de președinte al Asociației și, respectiv, Sorin Minea — președintele Angst, în calitate de vicepreședinte al Asociației.

„Scopul Asociației este apărarea mărcii Salam de Sibiu ca Indicație Geografică Protejată la nivel comunitar, dezvoltarea durabilă a producției acestui produs, sprijinirea și creșterea puterii economice a producătorilor acestui sortiment, atât în plan național, cât și internațional. În acest sens, de 4 luni se lucrează la elaborarea Caietului de Sarcini și a întregii documentații necesare pentru demararea respectivei proceduri. Asociația este asistată, în acest demers, de două case de avocatură cu background în domeniu. Cu cei cinci producători relevanți lucrăm excelent într-o echipă multidisciplinară în care au fost cooptați juriștii noștri, tehnologii fabricilor, managerii de calitate, marketerii, organismele de certificare și nu numai. Au fost accesate nenumărate surse care atestă prezența produsului, între care arhivele interbelice și comuniste, arhivele producătorilor, date ale ministerelor, date de presă”, a precizat Carmen Gavrilescu, președinte APSS.

Alți producători de Salam de Sibiu din România care vor să intre în asociație o pot face printr-o cerere adresată APSS și, evident, prin parcurgerea ulterioară a procedurii de asociere conform legislației în vigoare.

„Înființarea Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu este o dovadă că producătorii relevanți ai acestui sortiment prețios, de mare notorietate, au găsit cea mai bună soluție de a stinge ceea ce era perceput drept „o luptă” în jurul produsului ca atare. APSS este o construcție susținută de președinții celor cinci companii, care sprijină efortul ca pe masa consumatorilor din România și nu numai, întotdeauna, să ajungă produsul Salam de Sibiu de cea mai bună calitate”, a apreciat Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola.

Potrivit surselor citate, Scandia Română este deținătorul mărcii „Sibiu” și al unei vaste familii de mărci construite în jurul acesteia încă din 1968. Pe de altă parte, mai multe companii care produc de foarte mulți ani Salam de Sibiu, precum Agricola Internațional SA Bacău, Salsi SA Sinaia, Principal Company SA Salonta, Aldis SRL, H&E Reinert SRL, Spar Groupe SRL, și Medeus&CO Prodimpex SRL au înregistrat în septembrie 2008 la OSIM, potrivit legislației în vigoare, denumirea ”Salam de Sibiu” ca Indicație Geografică Protejată.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

23.05.2017 - 11:19
Madalin spune: Buna ziua, doresc sa investesc intr-o ferma de iepuri numai ca ma lovesc, ca si marea majoritatea de cea mai mare problema ci anume piata de desfacere. Acesta este singurul impediment care ma impiedica in acest moment sa investesc intr-o astfel de ferma. Daca imi poate da cineva un sfat in acest sens il primesc cu mare drag. O zi buna raspunde

20.04.2017 - 12:38
Nicolae spune: Bună ziua! Aș dori să știu dacă exista abator de iepuri în românia,Și ce rase se primesc! raspunde

18.04.2017 - 8:24
Aura Stefanescu spune: Foarte interesant subiectul. Doresc sa primesc articolul complet. Mulțumesc frumos, Aura Stefanescu raspunde

17.04.2017 - 5:19
nicusor spune: exportul e singura varianta,sau eu as fi dispus sa ne unim cativa si sa facem un abator,de bani nu ar fi o problema,varianta e punctele de desfacere din abator mai departe raspunde

09.04.2017 - 8:29
nedelcu spune: ave-ti ceva concret pentru conbatere, raspunde

08.04.2017 - 12:55
Mariana spune: urgent vrea sa cumpar carne de iepure pt pasti ! raspunde

publicitate agromonitor