agromonitor: Mai multe organizații reprezentative au înființat Consorțiul AgroAliment

Mai multe organizații reprezentative au înființat Consorțiul AgroAliment

| Actualitate, Intern | de

Etichete:

Mai multe organizații reprezentative ale fermierilor au constituit, vineri, Consorțiul Național AgroAliment.

Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, a explicat că nu este vorba de o uniune a asociațiilor, ci de o mai bună organizare la nivelul reprezentanților fermierilor în dialog cu instituțiile europene.

Din Consorțiul AgroAliment mai fac parte, alături de LAPAR, federația ProAgro, asociația ROMOVIS, Federația Crescătorilor de Bovine din România, ROMALIMENTA, Asociatia Pomicultorilor și Organizaţia Interprofesională Naţională „Zahărul” din România.

„Este o iniţiativă a Comisiei Europene, prin care la nivelul fiecărei ţări membre să se formeze un fel de Consorţiu, în care să fie cuprinse toate sectoarele de activitate din agricultură şi industrie alimentară şi care să poată să-şi trimită reprezentanţi din sectoarele respective la Bruxelles atunci când sunt consultări. Nu ne-am unit, practic vom face parte din acest Consorţiu, care este de interes naţional şi care o să reprezinte interesele tuturor agricultorilor din România, la comisiile de lucru de la Comisie”, a declarat Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR, citat de Agroinfo.

Care este opinia ta?

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

28.06.2017 - 10:19
marian spune: isi bat joc de crescatori raspunde

16.06.2017 - 1:25
Madalin spune: Cati litri are rezervorul? raspunde

23.05.2017 - 11:19
Madalin spune: Buna ziua, doresc sa investesc intr-o ferma de iepuri numai ca ma lovesc, ca si marea majoritatea de cea mai mare problema ci anume piata de desfacere. Acesta este singurul impediment care ma impiedica in acest moment sa investesc intr-o astfel de ferma. Daca imi poate da cineva un sfat in acest sens il primesc cu mare drag. O zi buna raspunde

20.04.2017 - 12:38
Nicolae spune: Bună ziua! Aș dori să știu dacă exista abator de iepuri în românia,Și ce rase se primesc! raspunde

18.04.2017 - 8:24
Aura Stefanescu spune: Foarte interesant subiectul. Doresc sa primesc articolul complet. Mulțumesc frumos, Aura Stefanescu raspunde

17.04.2017 - 5:19
nicusor spune: exportul e singura varianta,sau eu as fi dispus sa ne unim cativa si sa facem un abator,de bani nu ar fi o problema,varianta e punctele de desfacere din abator mai departe raspunde

publicitate agromonitor