Fonduri europene 2014: România a trimis Comisiei Europene propunerea Acordului de parteneriat

| Financiar, Fonduri europene | de

Etichete: , ,

fonduri-europene-2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene a trimis, luni, propunerea de Acord de Parteneriat 2014-2020 Comisiei Europene, prin sistemul informatic de comunicare – Structural Funds Communication (SFC).

Versiunea oficială a documentului poate fi consultată mai jos:

icon_pdf acord de parteneriat versiune oficiala

Documentul descrie modul în care România va cheltui banii europeni în următoarea perioadă de programare: 2014 – 2020.

“După ce a trimis în trecut versiuni de lucru ale acestui document în cadrul dialogului informal, România a trimis oficial, astăzi, Comisiei Europene propunerea de Acord de Parteneriat. Transmiterea oficială a acestui document înseamnă că România se apropie de momentul semnării Acordului de Parteneriat. Potrivit regulamentelor europene, Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a analiza documentul, perioadă de timp care poate fi întreruptă dacă statului membru îi sunt transmise comentarii pe marginea acestui document, proces absolut normal aplicabil tuturor statelor UE. Totodată, subliniez că România nu înregistrează nicio întârziere în trimiterea propunerii de Acord de Parteneriat, termenul limită prevăzut de regulamentul UE fiind 22 aprilie 2014”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

Fonduri europene agricultură: 8 miliarde de euro prin Programul Național de Dezvoltare Rurală

Sistemul de implementare a fondurilor europene va fi mult mai eficient în perioada 2014-2020, datorită simplificării structurii instituţionale. Suplimentar, sistemul va fi mai bine coordonat, fiind stabilite atribuții de autoritate de management numai la nivelul a trei ministere: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care va fi autoritate de management pentru Programul Național pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Programul Operaţional pentru Pescuit.

Programul Național de Dezvoltare Rurală beneficiază de o alocare de 8 miliarde de euro.

Potrivit ministrului, se va urmări eficientizarea procesului de implementare și reducerea poverii administrative, iar concentrarea tematică a fondurilor va asigura obținerea unui impact semnificativ al investițiilor, respectiv continuitatea intervențiilor sustenabile din actuala perioadă de programare.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

FORUM

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde

02.05.2018 - 12:31
Giorgiana spune: Buna ziua, Am primit si eu cadou un Bonsai Ficus Microcarpa Ginseng. Dupa cateva zile au inceput sa ii cada destul de multe frunze. Mentionez ca este pozitionat intr-o zona luminoasa dar nu in raze directe. De udat incerc sa il ud la cateva zile astfel incat sa fie pamantul mereu umed. Desi am citit ca este normal ca in primele 2-3 saptamani este normal sa ii cada frunzele, fiind sensibil la mutare, ma tem sa nu ajunga sa ramana si chel. Imi puteti da ceva sfaturi in aceasta privinta va rog? Giorgiana raspunde

15.04.2018 - 2:07
iulian spune: Vasele albastre sunt foarte eficiente, plantand un pom, am uitat o stropitoare albastra, care spre surprinderea mea am gasito plina cu acest daunator. Am umplut mica livada care o am cu vase albastre iar recolta de daunatori (spre surprinderea mea) a fost foarte mare. Succes tuturor. raspunde

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde