GHID PAS CU PAS

Fonduri europene 2014: Mai puțină birocrație! Agricultorii vor depune proiectele online

| Financiar, Fonduri europene | de

Etichete: , ,

Începând din acest an, agricultorii și procesatorii care doresc să obțină fonduri europene în cadrul măsurilor din noul Program Național de Dezvoltare Rurală își vor depune proiectele online, scăpând astfel de drumurile la oficiile județene ale Agenției.

Potrivit unui comunicat al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, potențialii beneficiari trebuie să se înregistreze pe pagina de internet a APDRP, apoi vor completă cu informații specifice o serie de date de identificare și vor încărca în format electronic Cererea de Finanțare, cu toate documentele anexate pentru a fi transmise automat către APDRP.

APDRP menționează că fermierii care solicită fonduri pentru fermele de familie vor depune, în continuare, Cererile de Finanțare la Oficiile județene ale APDRP în format tipărit și electronic.

„Depunerea on-line a cererilor de finanțare vine ca o facilitate pentru investitorii din agricultură care doresc să acceseze fondurile europene acordate prin PNDR. De asemenea, se constituie și ca o etapă în demersul APDRP de a optimiza și facilita procesul de solicitare a fondurilor europene. Facilitatea consta în ușurința completării Dosarului Cererii de Finanțare, dar și a depunerii acestuia, fără a mai fi necesară deplasarea la Oficiile județene ale APDRP. În aceeași ordine de idei, sistemul va permite eliminarea oricăror suspiciuni privind depunerea și înregistrarea proiectelor. Depunerea on-line reprezintă un prim pas de simplificare a procedurilor de lucru cu beneficiarii, astfel încât beneficiarii să nu mai fie puși pe drumuri, și să se evite pierderea de timp și de bani” a precizat directorul general al APDRP, David Eugen Popescu.

Ce au de făcut cei interesați de fondurile europene în 2014

După completarea datelor obligatorii de identificare ale solicitantului și proiectului propus pentru finanțare, Cererea de Finanțare împreună cu anexele aferente vor fi încărcate pe pagina de internet www.apdrp.ro. Dacă încărcarea a fost realizată cu succes, se va emite un bon de ordine aferent depunerii respective. Alocarea bonurilor de ordine se va realiza prin generarea unei secvențe unice pe sesiune. Ulterior, dacă proiectul este declarat neconform, solicitantul va fi notificat în acest sens. Dacă proiectul este conform, acesta va urma toate etapele procedurale de evaluare și selecție.

„Subliniez importanța ca solicitanții să depună din timp proiectele, pentru a evita respingerea proiectului pentru că a depășit termenul limită de depunere — nu se poate depăși nici cu un minut ora de închidere a sesiunii, dat fiind faptul că sistemul închide automat sesiunea. De asemenea, dacă proiectul se depune din timp, în cazul în care acesta este neconform, solicitantul are timp să corecteze eroarea și să depună din nou proiectul în cadrul aceleiași sesiuni”, a mai menționat directorul APDRP.

Accesarea fondurilor europene 2014, pas cu pas

Primul pas este autentificarea pe site-ul apdrp.ro. Pentru autentificare (în cazul în care sunteți deja înregistrat ca utilizator) există un câmp de tip text, pentru introducerea datelor legate de utilizator.

Pentru înregistrare există un buton dedicat opțiunii de înregistrare că utilizatori a vizitatorilor.

După înregistrare, utilizatorul va primi un e-mail de confirmare și va trebui să urmeze instrucțiunile din respectivul mesaj pentru activarea contului creat.

Pregătire documente pentru încărcare

După autentificare, se va deschide sesiunea de lucru pentru depunerea online a Cererii de Finanțare (accesibilă de pe homepage cu link către pagină nouă);

În sesiunea de lucru utilizatorul va putea consulta un ghid de utilizare a depunerii online și un tutorial, după care va parcurge următorii pașii:

Completarea datelor de identificare ale solicitantului

  • Nume și prenume solicitant / Denumire solicitant
  • Titlul proiectului
  • Județ, Localitate, sat
  • CNP/ CUI solicitant
  • Adresa de e-mail a reprezentantului legal al proiectului
  • Telefon al reprezentantului legal al proiectului

Completarea Sesiunii și măsurii

Din lista de sesiuni/ măsuri disponibilă, utilizatorul va alege sesiunea pe care va depune proiectul.

După selectarea sesiunii și măsurii, utilizatorul va continua cu pasul de încărcare Cerere de Finanțare și anexe tehnico — administrative.

Încărcarea Cererii de Finanțare (CF), a anexelor tehnice și administrative.

Presupune parcurgerea următorilor pașii:

Încărcarea formularului Cerere de Finanțare — la încărcarea cererii de finanțare vor avea loc o serie de validări în scopul de a ajuta solicitantul în corectarea diverselor probleme precum:

  • formularul CF trebuie redactat electronic.
  • se utilizează ultima versiune a CF pentru sesiunea respectivă.
  • denumirea fișierelor nu conțin caracterele speciale: ~ ‘ # % etc.’

Este obligatorie completarea câmpurilor: CNP/ CUI solicitant, Statut juridic solicitant, Date de identificare ale reprezentantului legal de proiect (BI/ CI/ Pașaport, Serie, Număr, Data eliberării, Data valabilității), E-mail reprezentant legal, Adresa sediu social și Adresa punct lucru reprezentat legal, Telefon/ fax reprezentant legal, Amplasare proiect Regiune — Județ, Obiectiv investiție:Județ/ Localitate/ Oraș Comună/ Sat.

În funcție de informațiile privind amplasarea proiectului (Regiune/ Județ), se va stabili Oficiul Județean la care se va lansa în Sistemul de gestiune a documentelor (SPCDR)fluxul de depunere a CF.

Încărcarea documentelor anexate Cererii de Finanțare

Utilizatorul va încărca fiecare document în parte, încărcarea fiind de tip asincron (sistemul nu așteaptă finalizarea încărcării unui document, astfel utilizatorul poate încărca imediat următorul document).

Fișierele trebuie să fie în format.pdf scanate la o rezoluție de minim 200dpi.

Încărcare alte documente

În această secțiune, utilizatorul are posibilitatea da a încărca și alte documente justificative ale proiectului.

Finalizarea încărcării

După realizarea pașilor de mai sus, utilizatorul va acționa butonul de Upload.

Se va emite automat un mesaj de confirmare dacă toate fișierele au fost încărcate cu succes.

Toate fișierele se transferă automat la APDRP. Acestea se vor regăsi în SPCDR, în folder-ul proiectului, concomitent cu demararea fluxului de Depunere — Evaluare, pentru alocarea expertului care va întocmi conformitatea.

După finalizarea conformității, reprezentantul legal va fi notificat prin e-mail, referitor la decizia privind conformitatea Cererii de Finanțare.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

FORUM

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde

02.05.2018 - 12:31
Giorgiana spune: Buna ziua, Am primit si eu cadou un Bonsai Ficus Microcarpa Ginseng. Dupa cateva zile au inceput sa ii cada destul de multe frunze. Mentionez ca este pozitionat intr-o zona luminoasa dar nu in raze directe. De udat incerc sa il ud la cateva zile astfel incat sa fie pamantul mereu umed. Desi am citit ca este normal ca in primele 2-3 saptamani este normal sa ii cada frunzele, fiind sensibil la mutare, ma tem sa nu ajunga sa ramana si chel. Imi puteti da ceva sfaturi in aceasta privinta va rog? Giorgiana raspunde

15.04.2018 - 2:07
iulian spune: Vasele albastre sunt foarte eficiente, plantand un pom, am uitat o stropitoare albastra, care spre surprinderea mea am gasito plina cu acest daunator. Am umplut mica livada care o am cu vase albastre iar recolta de daunatori (spre surprinderea mea) a fost foarte mare. Succes tuturor. raspunde

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde