agromonitor: Fonduri europene 2014 ferme de familie: Dosarele SE DEPUN DIN 20 MAI

Fonduri europene 2014 ferme de familie: Dosarele SE DEPUN DIN 20 MAI

| Esenţial | de

Etichete: , ,

ghid-practic-proiecte-agricultura-euro-fonduri-europene-agricultura

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), împreună cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), va deschide începând cu 20 mai 2014 prima sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole și sprijinirea fermelor de familie, cu finanțare din PNDR 2014 -2020.

Astfel, această primă sesiune se va desfășura după criteriile aferente Pogramului Național de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, dar finanțarea va fi asigurată din fondurile alocate perioadei de programare 2014 – 2020, prin aplicarea Regulamentului de tranziție.

Mai mult, în data de 15 aprilie 2014, Parlamentul României a adoptat modificarea Ordonanței de Urgență 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile, ceea ce va permite încheierea de contracte de finanțare care vor fi plătite cu fonduri aferente perioadei 2014 – 2020.

„Prin deschiderea acestei sesiuni vom începe efectiv să cheltuim din fondurile alocate României între 2014 și 2020. Este un start bun și suntem determinați să oferim cât mai curând și mai multe oportunități reale de finanțare pentru mediul rural românesc și să venim în întâmpinarea nevoilor acestuia. De asemenea, includerea fermelor de familie și prioritizarea lor arată că avem o strategie reală pentru acestea și că încercăm să întărim și să susținem acest tip de fermă deosebit de important pentru economia agrara a României”, a declarat ministrul agriculturii, Daniel Constantin.

Ghidul solicitantului pentru Măsura 121, care cuprinde și componenta de finanțare a fermelor de familie este publicat spre consultare pe pagina de internet a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, www.apdrp.ro.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

28.06.2017 - 10:19
marian spune: isi bat joc de crescatori raspunde

16.06.2017 - 1:25
Madalin spune: Cati litri are rezervorul? raspunde

23.05.2017 - 11:19
Madalin spune: Buna ziua, doresc sa investesc intr-o ferma de iepuri numai ca ma lovesc, ca si marea majoritatea de cea mai mare problema ci anume piata de desfacere. Acesta este singurul impediment care ma impiedica in acest moment sa investesc intr-o astfel de ferma. Daca imi poate da cineva un sfat in acest sens il primesc cu mare drag. O zi buna raspunde

20.04.2017 - 12:38
Nicolae spune: Bună ziua! Aș dori să știu dacă exista abator de iepuri în românia,Și ce rase se primesc! raspunde

18.04.2017 - 8:24
Aura Stefanescu spune: Foarte interesant subiectul. Doresc sa primesc articolul complet. Mulțumesc frumos, Aura Stefanescu raspunde

17.04.2017 - 5:19
nicusor spune: exportul e singura varianta,sau eu as fi dispus sa ne unim cativa si sa facem un abator,de bani nu ar fi o problema,varianta e punctele de desfacere din abator mai departe raspunde

publicitate agromonitor