Directorul SCDC Târgu-Secuiesc, Luiza Mike: Nu mai produce nimeni cartofi de sămânţă în România

| Regional, Vegetal | de

Actualizat: 10 august 2019

Etichete: , , , , , ,

Directorul SCDC Târgu-Secuiesc, Luiza Mike, a declarat că evenimentele meteorologice din 2010, un an cu multe ploi, au distrus producția micilor producători de cartofi, care nu au avut bani pentru a-i trata contra manei, o altă cauză reprezentând-o calitatea proastă a materialului utilizat pentru plantat.

mana a redus productia de cartofi in 2010

mana a redus productia de cartofi in 2010

În aceeași idee, Luiza Mike a arătat că mana de anul trecut i-a afectat foarte tare și pe marii producători de cartofi, mulți dintre aceștia abandonând pe câmpuri cantități mari de cartofi, deoarece nu au putut suporta costurile tratării acestora. Potrivit directorului Stațiunii, întreaga situație din prezent, cu prețuri de peste 1,70 lei la kilogramul de cartofi de consum, este rezultatul unui lanț de întâmplări care au atras, una după alta, împuținarea cartofilor.

”Încet-încet, nu mai produce nimeni cartofi de sămânță în România, din cauză că nu este nimic organizat, riscându-se să se rămână cu cartofii peste iarnă. O situație concretă am avut în urmă cu un an, când s-a vândut cartoful de sămânță în Republica Moldova cu 30 de bani kilogramul, deoarece stocurile erau prea mari. În țară nu s-au putut vinde pentru că oamenii nu aveau bani, micii producători de la sate fiind foarte săraci”, a explicat Luiza Mike.

Aceasta a arătat că nici conjunctura europeană nu a fost prea fericită anul trecut, deoarece seceta din Rusia a determinat ca rușii să cumpere toți cartofii din Vestul Europei, în vreme ce în Ungaria, Cehoslovacia și Polonia cartofii s-au consumat rapid, căci inundațiile au dus la o lipsă de cartofi la nivel european. În acest context, Luiza Mike susține că ceea ce se spune în prezent, legat de bacteriile cartofului românesc este foarte exagerat, nu acesta fiind deci motivul pentru care țara noastră a rămas în pană de cartofi.

„Există dăunători de carantină, este adevărat, dar în România clavibacterul este prezent din anul 2003, nu a apărut anul trecut, ca să putem spune că de asta nu avem acum cartofi. Din păcate însă, Ministerul Agriculturi abia acum s-a trezit, când a văzut că se crește prețul cartofului, în vreme ce alții, în necunoștință de cauză, spun că din cauza clavibacterului avem de-a face cu criza cartofului”, a subliniat Luiza Mike, adăugând că acest clavibacter acuzat de prețul ridicat al cartofului există în culturile românești de la introducerea în țară a cartofilor importați.

Nu mai avem cartofi, dar vin importurile

Referitor la eventuale noi creșteri ale prețului cartofului, mai ales pe fondul Postului Paștelui, care în mod normal determină un consum mai ridicat de cartofi, Luiza Mike a arătat că prețul cartofului românesc nu prea mai are cum să crească în perioada următoare pentru că acesta… nu mai există.

”În județul Covasna nu prea mai avem cartofi, tocmai pentru că nu am avut așa producție mare anul trecut; iar din moment ce noi, în Patria cartofului, nu mai avem cartofi, nu prea au cum să aibă alții în alte zone ale țării”, a explicat Mike.

Citeste mai mult in Covasna Media

  1. Romi - 22-3-2011, 11:19

    Corect d-na Luiza:ar face bine marii ” meseriasi „din presa sa faca o minima si de bun simt documentare inainte de a da „bombe” pe posturile de televiziune !!!
    Vad ca nu-ntreaba nimeni cat costa cartoful in Germania, Olanda, Belgia etc. etc…poate s-ar lamuri !!!

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

FORUM

07.05.2019 - 10:05
Bejan gheorghe spune: As dori sa imi spuneti informatii despre abatorul dumneavoastra raspunde

28.04.2019 - 5:20
Nelu spune: Intr. O livada de 7 ha de par am pus 3000 cutii ieftine din plastic, de culoare albastra, 1l capacitate, pe care le. Am umplut cu apa in care am pus lenor pentru rufe, cu mirosuri de diferite flori, Cutiile din plastic folosite la ciuperci, se gasesc in comert, la pretul de 200 lei, 900 cutii. In primul an am pescuit aprox. 40.000 gandaci parosi. In al doilea an s. Au redus la 2 sau 3000 pentru ca nu a mai avut cine depune oua in sol si nu s. Au mai inmultit. Sper ca anul urmator sa fie inttr. Un numar care nu conteaza. Solutia este deci reducerea an de an a populatiei de gandaci pana la disparitia lor, alta solutie nu exista. Daca sint prea multi, intr. Un an culesul manual poate da roade. Succes, merita incercat, eu i. Am invins, la 30 ha livada, sunt atat de putini ca nu conteaza. M. A costat 600 lei caserolele 60 lei lenor si salariul a 3 oameni timp de 2 zile raspunde

19.02.2019 - 8:01
Anonim spune: Carcasa de iepure,pentru cei interesati 0760510528 raspunde

03.01.2019 - 3:00
DIANA spune: BUNA Am si eu cativa urechiati dc as avrea unde sa ii vand as axtinde numarul lor ,imi poate oferi cineva detaliile necesare ? raspunde

21.11.2018 - 11:39
Popescu Emilian spune: Parerea mea este ca, fiind o cultura mai putin cunoscuta suprafetele vor fi restranse si pe piata nu se vor cauta. Apropo de suprafete, in zona Oltenieii si in mod special in zona Dabuleni ,unde conditile pedo-climatice sunt favorabile cultivarii, la ce suprafete s-a ajuns? Multumim! raspunde

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde