Coreenii vor să cultive batat în Oltenia
Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni din județul Dolj a primit luna trecută o vizită a unei delegații de investitori coreeni, care doresc să înființeze în parteneriat cu cercetătorii români o fermă de producție a batatului (cartoful dulce).
Specia poate fi cultivată cu succes ca plantă anuală în condițiile de climă din țara noastră, solurile caracteristice zonei Dăbuleni fiind ideale pentru aceasta.
„În urmă cu câteva săptămâni a ajuns la Dăbuleni o echipă din Coreea de Sud care au găsit solurile din această zonă de sud a judeţului Dolj ca fiind propice pentru cultura de cartof dulce. Este o specie care se poate comercializa din supermarket şi care are şi nişte calităţi deosebite. Partenerii din Coreea de Sud au venit cu tehnologia şi sămânţa, iar cei de la Dăbuleni încearcă acum să producă sămânţă pentru a introduce această cultură de cartof dulce şi în zona noastră. Interesant este că partenerii din Coreea au ales să vină în România pentru că ştiau performanţele din gimnastică ale Nadiei Comăneci şi au spus că dacă ea a reuşit acele lucruri extraordinare, înseamnă că poporul român are nişte calităţi deosebite”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Acesta și-a exprimat susținerea pentru cercetarea agricolă din județ, menționând că „în condiţiile în care vor apărea fonduri pentru cercetare, să vină spre consiliul judeţean cu toată încrederea pentru că le putem oferi expertiză şi îi putem ajuta să depună proiecte pentru a obţine banii necesari”.
Cum se cultivă batatul în România
Cel mai des sunt crescuti prin rasad obtinut din tuberculi. Se sadesc tuberculii in sere, solarii, sau in ladite cu nisip umed chiar pe fereastra din casa. Peste 40 – 45 zile lastarii (de 15-20 cm) se taie si se inradacineaza în ghivece sau borcane. Peste inca 15 – 20 zile cresc alti lastari noi (daca la prima taiere au ramas cioturi de 6-8 cm). Rasadul obtinut se planteaza atunci cind temperatura medie, de afara, ajunge la +15…18°С dupa schema 70×70 cm sau 80×35 cm.
Recoltarea cartofului dulce se face in octombrie – noiembrie. Se scot tuberculii din pamint, se usuca si se pastreaza in beci la temperaturi de +10…12°С.
La inceputul dezvoltarii, batatul este pretentios la umiditate, dar crescand, rezista chiar si seceta indelungata. Cartoful dulce prefera zonele deschise, cu mult soare si soluri fertile, usoare. Perioada de vegetatie este de 130-180 zile.
Pe acelasi subiect:
publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!