agromonitor: Copa Cogeca solicită CE blocarea importurilor de citrice din Africa de Sud

Copa Cogeca solicită CE blocarea importurilor de citrice din Africa de Sud

| Actualitate, Extern | de

Etichete: , , , , , ,

Copa-Cogeca solicită Comisiei Europene și statelor membre să aprobe fără întârziere măsurile de blocare a importurilor de citrice din Africa de Sud la reuniunea comitetului fitosanitar permanent pentru a preveni răspândirea bolii petelor negre.

boala-petelor-negre-la-citrice-portocale

Copa-Cogeca a transmis săptămâna trecută o scrisoare comisarului european Tonio Borg, solicitându-i să adopte măsuri de blocare a importurilor de citrice contaminate cu boala petelor negre (Guignardia citricarpa) provenind din Africa de Sud în 2014 și să respecte recomandările formulate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) în februarie.

Raportul EFSA a confirmat din nou faptul că există un risc sporit ca patogenul Guignardia citricarpa să intre în UE prin importurile de citrice contaminate provenind din Africa de Sud. Boala provocată de acest patogen nu există încă în UE, dar se poate răspândi cu ușurință de la fructele importate.

„Comisia Europeană a prezentat în luna martie o propunere de intensificare a controalelor asupra importurilor de citrice din Africa de Sud”, a declarat secretarul general al Copa- Cogeca, Pekka Pesonen.

Acesta a solicitat garantarea faptului că toate importurile de citrice vor face obiectul unor măsuri de control suplimentare și că importurile de citrice din zonele contaminate cu Guignardia citricarpa vor fi interzise automat din momentul detectării celui de-al șaselea lot contaminat. Măsura trebuie să se aplice tuturor importurilor de citrice, destinate atât pieței produselor proaspete, cât și industriei prelucrătoare.

„Salutăm introducerea măsurilor de verificare a fructelor proaspete în cadrul stațiilor de ambalare, care s-ar baza pe prelevarea mostrelor, înregistrarea operatorilor și îmbunătățirea trasabilității loturilor. Aceste propuneri de intensificare a măsurilor de control pentru a preveni introducerea în UE a patogenului Guignardia citricarpa sunt în concordanță cu prevederile Directivei 2000/29/CE, având ca obiectiv protejarea sectorului european al citricelor împotriva contaminării cu boala petelor negre. Totuși, numărul ridicat de interceptări în 2013 demonstrează că autoritățile competente din Africa de Sud nu sunt în măsură să realizeze controale fitosanitare eficiente. Prin urmare, Copa-Cogeca este foarte preocupată de faptul că sistemul de control propus va eșua din nou. De asemenea, Copa-Cogeca regretă că fructele destinate prelucrării, reprezentând 10% din importurile totale, nu intră în sfera de aplicare a măsurilor de control suplimentare. De fapt, derogarea ar putea permite introducerea și răspândirea unor organisme nocive în întreaga UE, ceea ce este inacceptabil, după cum rezultă din ultimul raport al EFSA. Copa-Cogeca solicită așadar Comisiei Europene și statelor membre să acționeze imediat pentru a bloca importurile de citrice din Africa de Sud la reuniunea comitetului fitosanitar permanent de săptămâna viitoare. Dorim să se adopte măsuri pentru anul 2014, după ce importurile au început deja din luna martie. Ne-am confruntat cu un risc sporit de contaminare în ultimul sezon, și nu dorim să se repete situația anul acesta”, a avertizat Pekka Pesonen.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde

05.02.2018 - 6:19
Florin spune: Pot sa ofer 100 de iepuri pt carne in fiecare luna cate o 100 de buc in fiecare luna momentan un nr de telefon 0756216299 astept un rasp cine preia carnea de iepuri sau la email florin.temian90@gmail.com raspunde

05.02.2018 - 6:16
Anonim spune: Pot sa ofer iepuri pt carne 100 la o luna nr contact 0756216299 raspunde

13.01.2018 - 8:42
Racolta spune: Buna ziua , detin 30 de iepuroaice de Urias De Transilvania . As vrea sa extind mini ferma mea doar ca am nevoie de piata de desfacere . Intrebarea mea este cat plateste abatorul kg in viu . Va multumesc raspunde

publicitate agromonitor