agromonitor: Controalele de la sediul MADR nu au legătură cu cele de la Agrostar, susțin sindicaliștii

Controalele de la sediul MADR nu au legătură cu cele de la Agrostar, susțin sindicaliștii

| Actualitate, Intern | de

Etichete: , ,

ministerul-agriculturii Reprezentanții Federației Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe – Agrostar susțin, luni, într-un comunicat, că perchezițiile care au avut loc la sediul Ministerul Agriculturii nu au legătură cu cele petrecute la sediul Agrostar.

„În cazul Federației Agrostar, evenimentele petrecute au vizat o problemă internă a federației, care datează din luna iunie 2013, referitoare la un coleg de-al nostru din conducerea organizației. În speță, este vorba de secretarul general al federației Dorobanțu Tudor. Din luna iunie 2013, acesta face obiectul unei investigații din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI). Acțiunea ANI a pornit de la neconcordanța celor două declarații de interese ale domnului Dorobanțu Tudor, acesta deținând și funcția de consilier local. În același timp, domnul Dorobanțu coordonează și proiectele cu fonduri europene în cadrul Federație Agrostar”, precizează federația Agrostar.

Reprezentanții acesteia susțin că au acționat în permanență cu transparență totală vizavi de deciziile și, mai ales, față de finanțările provenite din fonduri europene.

„Încă din luna iunie am luat cunoștință de investigația ANI și am prezentat această problemă în Biroul Executiv al Federației Agrostar. Am încercat să îl convingem pe colegul nostru să își rezolve problema personală rapid și transparent pentru a nu pune federația într-o situație delicată, mai ales că era și cel care răspundea direct de fondurile europene. Această bună intenție a noastră nu a fost înțeleasă de colegul nostru Dorobanțu Tudor și, de aici, conflictul, de altfel cunoscut de membrii de sindicat, dintre domnul Dorobanțu și conducerea federației. Finalitatea acestui conflict este din păcate, din punctul nostru de vedere, la tribunal. Asigurăm opinia publică și pe membrii noștri de sindicat că vom rămâne în continuare alături de ei cu cinstea și transparentă de care am dat întotdeauna dovadă”, se mai arată în comunicat.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

Newsletter

Trimitem un singur email pe zi, de luni până vineri.

FORUM

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde

05.02.2018 - 6:19
Florin spune: Pot sa ofer 100 de iepuri pt carne in fiecare luna cate o 100 de buc in fiecare luna momentan un nr de telefon 0756216299 astept un rasp cine preia carnea de iepuri sau la email florin.temian90@gmail.com raspunde

05.02.2018 - 6:16
Anonim spune: Pot sa ofer iepuri pt carne 100 la o luna nr contact 0756216299 raspunde

13.01.2018 - 8:42
Racolta spune: Buna ziua , detin 30 de iepuroaice de Urias De Transilvania . As vrea sa extind mini ferma mea doar ca am nevoie de piata de desfacere . Intrebarea mea este cat plateste abatorul kg in viu . Va multumesc raspunde

publicitate agromonitor