Castorul, un animal care a început să repopuleze apele din țară

| Actualitate, Intern | de

Etichete: , , , ,

castori

În ultimii ani, castorii s-au înmulțit în județul Covasna. Specia este protejată, însă cei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) spun că aceștia produc daune importante amenajărilor. Ei dau exemplul digurilor de pe Râul Negru și Olt, care deja necesită lucrări de refacere.

„Castorii distrug vegetația de pe malurile apelor, o taie cu dințișorii, o cară apoi în apă și fac baraje serioase. Barajele apar astfel din loc în loc și apa se acumulează, iar întregul sistem devine periculos în cazul unor viituri, când apa poate ieși din cauza blocajelor. Pe de altă parte, își fac locuințele în diguri, pe care le găuresc adânc – apa se infiltrează pe acolo și destabilizează digurile care pot ceda (…) Știm bine că la un moment dat acești castori au fost aduși aici pentru a popula, însă problema e că nimeni nu i-a supravegheat și s-au înmulțit foarte mult și nimeni nu le-a mai ținut evidența. Fiind vorba despre o specie protejată, cred că cel mai bine ar fi ca o parte dintre ei să fie relocați. Sunt animale simpatice, dar cred că ar trebui controlate, mai ales acolo unde sunt pericole de inundații”, a spus Ioan Ilaș, directorul SGA.

Castorii au ajuns pe mai multe râuri din țară printr-un proiect al ICAS Brașov, care a vizat repopularea râurilor Olt, Mureș și Ialomița.

Care este opinia ta?

Pe acelasi subiect:

publicitate - Agromonitor ofera publicitate prin banner sau linkuri platite in aceasta pagina. Tarife promotionale! Mai multe detalii aici!

FORUM

28.05.2018 - 12:51
Nagy Gabriel spune: Bună. Ma numesc Gabriel și am încercat cu spirt și nu are efect, dacă aveți și alta metoda va rog să-mi spuneți. Mulțumesc mult. raspunde

02.05.2018 - 12:31
Giorgiana spune: Buna ziua, Am primit si eu cadou un Bonsai Ficus Microcarpa Ginseng. Dupa cateva zile au inceput sa ii cada destul de multe frunze. Mentionez ca este pozitionat intr-o zona luminoasa dar nu in raze directe. De udat incerc sa il ud la cateva zile astfel incat sa fie pamantul mereu umed. Desi am citit ca este normal ca in primele 2-3 saptamani este normal sa ii cada frunzele, fiind sensibil la mutare, ma tem sa nu ajunga sa ramana si chel. Imi puteti da ceva sfaturi in aceasta privinta va rog? Giorgiana raspunde

15.04.2018 - 2:07
iulian spune: Vasele albastre sunt foarte eficiente, plantand un pom, am uitat o stropitoare albastra, care spre surprinderea mea am gasito plina cu acest daunator. Am umplut mica livada care o am cu vase albastre iar recolta de daunatori (spre surprinderea mea) a fost foarte mare. Succes tuturor. raspunde

18.03.2018 - 9:59
Eduard gabriel spune: Salut sunt crescator de urechiati si detin o micro ferma in comuna LIPANESTI PH as dori sa iau legatura cu dumneavoastra ma gasiti la nr 0727035143 pot creste orice rasa de iepure si in nr foarte mare daca este nevoie raspunde

18.03.2018 - 4:11
Anonim spune: Cum pot lua legatura cu patronul abatorului sunt crescator de iepuri raspunde

05.03.2018 - 2:20
Ionut spune: comercializam custi profesionale de crestere intensiva a iepurilor marca Italiana raspunde